labirint - 441 Design Powerhouse

labirint

what we did

interior design

Cine are senzația că materialele și texturile nu pot interacționa subtil pentru a lega infinite conversații într-un spațiu de locuit, ar trebui să descopere proiectul amenajării acestui apartament bucureștean de 55 de metri pătrați semnat de către echipa 441 Design Powerhouse. Marmura de Carrara, lemnul, metalul, sticla ori textilele prețioase se întâlnesc, așadar, atât în zona deschisă în care conviețuiesc livingul, masa de dining și bucătăria (se-parată de un glasvand din sticlă pe structură metalică), cât și în universul intim al dormitorului și băii.

Echipa nu s-a ferit să intervină acolo unde a fost cazul, remode­lând apartamentul cu două balcoane (pereții au fost decopertați, s-a lărgit accesul spre living prin îndepărtarea unei bucăți de zidărie, s-au schimbat complet instalația electrică, cea sanitară și termică). După cum nu s-a ferit să conserve accentele de personalitate, cum ar fi parchetul de stejar din living și dormitor, care a fost recuperat și acoperit cu lac organic, combinându-le cu materiale actuale (microcimentul din bucătărie și baie).

Dincolo de piesele de mobilier care populează diversele zone în spiritul unei eleganțe atemporale, în întreg apartamentul senzația este a unui echilibru simplu și relaxant care își bazează forța de sugestie și pe schema cromatică de crem, gri deschis și gri bleu.

Aceeași atmosferă primitoare care se simte încă din vestibul se continuă și în dormitor – un mic regat al textilelor și liniilor or­ganice – de unde accesul către baie se face printr-o trecere ele­gantă ascunsă în dressingul-perete. Cu a sa cadă imaculată și accente de marmură, baia devine spa-ul domestic al unei elegante apariții. Conceptul amenajării apartamentului trece de importanța primară de a contura un prețios „acasă”, încadrându-se și în paradigma unei dorințe de explicare și educare când vine vorba despre intenția de cumpărare sau renovare a unui spațiu de locuit.

Super experiență cu echipa 441! Ne-au ajutat cu redesignul recepției unei clinici medicale și au fost profesioniști, răbdători și plini de idei faine.

Au înțeles exact ce ne doream și au transformat spațiul într-un loc modern și primitor.

Comunicarea a fost ușoară, iar atenția lor la detalii s-a văzut în fiecare pas. Mulțumim pentru tot – vă recomandăm cu drag!

Viorela Gavrila

Am avut o experiență excelentă cu echipa 441! Mi-au creat brandingul pentru o nouă afacere de suflet în domeniul hotelier, un domeniu complet nou pentru mine.

Cu răbdare, profesionalism și creativitate, m-au ajutat să depășesc emoțiile de început și să definesc o identitate și o direcție clară pentru business-ul meu.

Recomand cu încredere 441 pentru oricine își dorește o echipă dedicată și profesionistă!

Maria Roman

Innovation and quality in one place!

Robert Boscu

Incredible eye for detail and style! The team brought our vision to life with elegance and ease.

Highly recommend for anyone looking to elevate their space.

Adriana Chiriac

Am apelat la 441 pentru designul interior al casei mele noi și pot spune că a fost cea mai bună decizie! Echipa lor a fost extrem de profesionistă, mi-au ascultat cu atenție dorintele, iar rezultatul final a fost peste așteptări.

Au reușit să creeze un spațiu care nu doar arată spectaculos, dar este și foarte funcțional, în acord cu stilul meu de viață. Mi-a plăcut mult cum au găsit soluții creative pentru fiecare provocare.

Sunt extrem de mulțumită de rezultat și recomand cu toată încrederea 441 tuturor celor care vor să-și transforme casa într-un adevărat „acasă”!

Adela Cotimanis

Echipa 441 Design Studio este un partener de suflet pentru mine, ei mi-au fost alături în mai multe proiecte încă de la stadiul de idee.

De mulți ani îi recomand ori de câte ori am ocazia, fiindcă, în primul rând, au reușit să construiască un business axat pe relații H2H, tratând în același timp proiectele într-un mod foarte profesionist.

Am lucrat împreună la identitatea GrowCentric, WeContent, Upgrader și Noua Generatie de Antreprenori.

Constantin Stanciu

Daca s-ar organiza o competitie in care in afara sectiunii tehnice s-ar decerna premii pentru rezilienta (in relatia cu clientul) compasiune, ingeniozitate, umor, disponibilitate si placerea de a imparti o cafea, de departe echipa 441 ar castiga. I-am recomandat de fiecare data cand s-a ivit oportunitatea.

Si da. Ii voi recomanda cu caldura si pe viitor.

Sunt exact genul ala de oameni de care ai nevoie sa faca si sa desfaca intr-un domeniu in care mai nimic nu e ca pe hartie. Adica misto.

Gratiela Magdalinoiu

Great cost effective solutions to challenging situations. Great creativity. Very professional and friendly team. Thank you for your excelent work.

Nora Hamad

bastiliei
Next Project