Emozia appartamento - 441 Design Powerhouse

Emozia appartamento

what we did

interior design

Fiecare dintre noi poartă un „acasă” în interior. Fie că ni-l mobilăm cu amintiri sau cu obiecte din imaginație, este singurul loc unde găsim refugiu, căldură și emoție. Așa ne-am gândit noi la Emozia. Un spațiu tetris unde fiecare bucată contribuie activ la sentimentul de „acasă”.

Conceptual, designul propus este țesut în jurul ideii de sufragerie în care primești oameni dragi. Pentru că nu am căutat transpunerea unei locuințe propriu-zise, este o sufragerie universală a emoțiilor pe care le încerci când spui „acasă”.

Una din provocările majore ale proiectului a fost însăși dimensiunea redusă a suprafeței utile. Situată într-un fost garaj, compartimentarea a fost schimbată pentru a crea cât mai mult spațiu. În numai 16,5 mp trebuia găsită o soluție care să îmbine latura practică a unei cafenele cu cea de ambient, a unei bucăți de acasă. De aceea, fiecare alegere a avut un spate un rațional puternic, tocmai pentru a putea materializa, într-un mod cât mai natural, această legătură între exterior și interior. Astfel, tavanul s-a înălțat, dezvăluind panta acoperișului. Datorită celor două ferestre Velux instalate, jocuri de lumină și umbră pun în valoare atât prezența espressorului Modbar cât și procesul de preparare al cafelei.

Designul urmărește o linie minimalistă susținută de un layout curat al mobilării. Fiecare obiect decorativ completează subtil mobilierul ales, iar împreună transformă materialitatea într-o expresie vizuală și tactilă.

Tocmai de aceea, am optat pentru o delimitare clară a trei zone distincte. Am ales să facem asta prin tratarea diferită la nivel formal: barul – utilizat în mod activ, locul de stat de vizavi de bar și zona de vitrină ce invită trecătorii înăuntru.
Fiecare element este foarte bine delimitat și în același timp comunică subtil, găsindu-și corespondent în alte elemente. Banca lungă de 4,5 m merge în paralel cu barul, alungind spațiul și conducând privirea către capătul de perspectivă. Cele două uși în arcadă, simetrice față de bar, îndulcesc geometria spațiului și unghiurile foarte drepte, fiind percepute ca parte moale a amenajării.

Textura pereților îmbogățește atmosfera lăsând impresia unei atingeri delicate a timpului. Cele două tipuri de lemn, nucul și fagul, au fost folosite pentru a evidenția atemporalul precum și o traducere în material a cafelei preparate cu lapte. Corpurile de iluminat elegante sunt complementare texturilor folosite pe pereți, pardoseală și bar prezente în spațiu, care împreună cu decorațiunile alcătuiesc cochilia întregului spațiu. Culoarea amprenta a brandului, acel Tiffany Blue de colecție, este inserat în elemente cheie ale design-ului pentru un strop în plus de personalitate. Prin toate aceste alegeri, ne-am dorit să creăm un spațiu album. O colecție cu elemente de mobilier atent alese și cu obiecte decorative care completează și întregesc conceptul de sufragerie primitoare. Mai mult, numele Emozia Appartamento a venit în completarea amenajării, potențând conceptul de acasă. Și asta pentru că, în final, știm cu toții că „acasă” este un loc al emoțiilor.

Super experiență cu echipa 441! Ne-au ajutat cu redesignul recepției unei clinici medicale și au fost profesioniști, răbdători și plini de idei faine.

Au înțeles exact ce ne doream și au transformat spațiul într-un loc modern și primitor.

Comunicarea a fost ușoară, iar atenția lor la detalii s-a văzut în fiecare pas. Mulțumim pentru tot – vă recomandăm cu drag!

Viorela Gavrila

Am avut o experiență excelentă cu echipa 441! Mi-au creat brandingul pentru o nouă afacere de suflet în domeniul hotelier, un domeniu complet nou pentru mine.

Cu răbdare, profesionalism și creativitate, m-au ajutat să depășesc emoțiile de început și să definesc o identitate și o direcție clară pentru business-ul meu.

Recomand cu încredere 441 pentru oricine își dorește o echipă dedicată și profesionistă!

Maria Roman

Innovation and quality in one place!

Robert Boscu

Incredible eye for detail and style! The team brought our vision to life with elegance and ease.

Highly recommend for anyone looking to elevate their space.

Adriana Chiriac

Am apelat la 441 pentru designul interior al casei mele noi și pot spune că a fost cea mai bună decizie! Echipa lor a fost extrem de profesionistă, mi-au ascultat cu atenție dorintele, iar rezultatul final a fost peste așteptări.

Au reușit să creeze un spațiu care nu doar arată spectaculos, dar este și foarte funcțional, în acord cu stilul meu de viață. Mi-a plăcut mult cum au găsit soluții creative pentru fiecare provocare.

Sunt extrem de mulțumită de rezultat și recomand cu toată încrederea 441 tuturor celor care vor să-și transforme casa într-un adevărat „acasă”!

Adela Cotimanis

Echipa 441 Design Studio este un partener de suflet pentru mine, ei mi-au fost alături în mai multe proiecte încă de la stadiul de idee.

De mulți ani îi recomand ori de câte ori am ocazia, fiindcă, în primul rând, au reușit să construiască un business axat pe relații H2H, tratând în același timp proiectele într-un mod foarte profesionist.

Am lucrat împreună la identitatea GrowCentric, WeContent, Upgrader și Noua Generatie de Antreprenori.

Constantin Stanciu

Daca s-ar organiza o competitie in care in afara sectiunii tehnice s-ar decerna premii pentru rezilienta (in relatia cu clientul) compasiune, ingeniozitate, umor, disponibilitate si placerea de a imparti o cafea, de departe echipa 441 ar castiga. I-am recomandat de fiecare data cand s-a ivit oportunitatea.

Si da. Ii voi recomanda cu caldura si pe viitor.

Sunt exact genul ala de oameni de care ai nevoie sa faca si sa desfaca intr-un domeniu in care mai nimic nu e ca pe hartie. Adica misto.

Gratiela Magdalinoiu

Great cost effective solutions to challenging situations. Great creativity. Very professional and friendly team. Thank you for your excelent work.

Nora Hamad

ELECTRA & ZIVA
Next Project